Şansă la normalitate, şansă la dezvoltare

0
30
views

Două dintre proiectele extrem de importante pentru oraș sunt cu un pas mai aproape de obiectivul final. Spitalul Regional Brăila-Galați și Podul peste Dunăre sunt de importanță vitală pentru brăileni. Fiecare proiect în parte aduce nu  doar o nouă oportunitate de dezvoltare a zonei, dar și concentrează forța de muncă locală în condițiile în care rata șomajului nu dă semne să se diminueze, iar numărul șomerilor crește de la o lună la alta, rândurile fiind îngroșate de oameni apți de muncă, dar care nu reușesc să mai identifice joburile necesare pentru câștigarea pâinii zilnice. Cele două proiecte atrag totodată vizibilitatea atât de necesară pentru fostul oraș port la Dunăre de unde altădată plecau corăbii pline către toate colțurile lumii.
Podul peste Dunăre deschide noi orizonturi în ceea ce privește transportul,
dar și posibilitatea unor câștiguri comerciale prin reactivarea unor trasee mai vechi.
Spitalul Regional Brăila-Galați, de cealaltă parte, va însemna o gură de oxigen pentru sistemul sanitar supraaglomerat, depășit de realitățile zilnice, oferind în același timp o șansă la medicină modernă, fără a mai apela la celebra sintagmă înrădăcinată până și celor mai tineri dintre noi – “cel mai bun medic este trenul de București”.
Veți spune probabil că de la intenție la faptă este cale lungă. După ani de bâlbe
și promisiuni iată primele semnale că ne îndreptăm spre calea cea bună. Ne
îndreptăm spre o normalitate dorită de toți brăilenii, ne îndreptăm spre zona în
care putem decide ce vom face cu viitorul nostru, pentru că posibilitățile se diversifică, iar tăvălugul evenimentelor ne face să întrezărim noi ocazii. Apariția celor două noi investiții reprezintă pentru antreprenori o provocare demnă de luat în seamă, o șansă către dezvoltare prin identificarea unor noi oportunități de afaceri. Nu trebuie să uităm că oportunitatea unei afaceri trebuie identificată și conștientizată pentru ca mai apoi să fie vizualizată de un spirit antreprenorial inovativ pentru a fi mai apoi pusă în practică. Așadar, provocarea a fost lansată…

Teodora Soare

LĂSAȚI UN MESAJ