Investitori sau speculatori

Există o veche discuție în ceea ce privește moralitatea „jucătorilor” pe burse, ce îmbracă de multe ori un nemeritat caracter peiorativ. Aceasta este alimentată de ideea – în mare parte falsă – că pierderile unora asigură câștigurile altora. Sunt pierdute din vedere o multitudine de alte adevăruri, ca de exemplu: lichidarea unor poziții în piață poate avea ca scop intrarea pe noi oportunități, ieșirea de pe unele poziții se poate face și pentru a respecta normele de administrare a riscurilor sau a celor de administrare a lichidității. Astfel de tranzacții nu pot fi catalogate ca pierderi sau câștiguri, ci sunt benefice pentru un portofoliu de investiții echilibrat, cu risc scăzut.

0
19
views

De obicei, in rândul investitorilor sunt catalogați cei care au o abordare pe termen lung a investițiilor efectuate, de multe ori scopul lor este mult mai bine fundamentat și mai complex. Toate acestea nu fac rolul speculatorilor mai insignifiant. Scopul speculatorilor este concentrat mult mai mult pe maximizarea profiturilor, abordarea acestora fiind pe un termen mult mai scurt, fără a avea în prim-plan o analiză fundamentală a activului tranzacționat, ci mai degrabă speculatorii profită de evoluțiile iraționale din piață. Dacă „investitorii” sunt cei care asigură o stabilitate în piață, „speculatorii” sunt cei care asigură lichiditatea în piață, astfel încât rolurile ambilor sunt determinante și benefice în piață.

Câteodată investitorii își pun banii în mâinile unor administratori de încredere, fără a mai depune eforturi ulterioare de monitorizare a investițiilor. Asta nu înseamnă, în același timp, că acești investitori nu-și construiesc planuri, nu fac analize și nu urmăresc evoluția pieței. Investitorii au tendința de a fi mai analitici, sunt mult mai atenți la valoarea companiilor, la activele deținute, datorii și oportunități de creștere, abia apoi fac investiția propriu-zisă. Adesea ei nu realizează tranzacții decât dacă în piață au loc fluctuații de peste un anumit procent (de obicei 10%).

Investitorii urmăresc un trend de creștere în piață, fiind conștienți că, în timp, piața are tendință de creștere. Fondurile de investiții sunt adesea exemple de investitori pasivi. Sunt avantaje și dezavantaje pentru ambele tipologii de tranzacționare. În același timp, nu există comportament perfect investițional, așa cum nu există comportament perfect speculativ. Cu siguranță riscurile sunt mult mai mari la speculatori, dar și câștigul potențial este pe măsură. Investitorii nu au aceeași presiune legată de timp și nu consumă aceeași energie, dar au o presiune mult mai mare pe decizia fiecărei investiții în parte. Ei tind să fie mai lenți în procesul decizional și mai nepăsători față de fluctuațiile frecvente ale pieței. De asemenea, investitorii nu-și pot neglija complet expunerile, altfel ei se pot trezi ieșiți din marja de profit potențial. Pe de altă parte, ei petrec mult prea mult timp cu analiza fundamentală și atrag riscuri suplimentare atunci când devin hiperactivi.

Ec. Gabriel STOICA

Analist financiar

www.abroker.ro

LĂSAȚI UN MESAJ